Ganduri de titirez

Incercarea de a ne depasi limitele are intotdeauna si un element compulsiv, care creeaza dependenta intr-o asemenea masura, incat momentul in care ne multumim, caldut si inocent, cu ceea ce avem si suntem, echivaleaza cu un sevraj.

Inactivitatea calma poate, pe termen lung, distruge mai mult decat orice actiune. Cat timp ne lovim, activ, de limitele noastre, socul produs sparge poate ceva din granite, poate ne ciobeste si pe noi un pic, dar e departe de a ne schimba definitiv.

Inactivitatea e ca vantul pentru o stanca: roade discret, indetectabil, pana cand o rotunjeste si o altereaza irecuperabil.

Probabil ca cioburile dor mai tare decat vantul. Dar si formeaza, colturos si artistic, suflete care pot taia, mangaia, proteja si care, chiar daca uneori par amenintatoare si intimideaza, sunt cele care at the end of the day iti ofera adevaratul sentiment de implinire.

LE: Intodeauna m-am intrebat ce se intampla cand se lovesc unul de celalalt doua suflete ciobite de neliniste si dorinta de autodepasire. Va fi o reactie de genul "Ecce homo!", in sfarsit cineva care sa ma inteleaga, sau se vor rani unul pe celalalt pentru ca nu isi pot controla cioburile? Sau pana la urma totul se reduce la corelatie?